x

ACTUALIZAREA ONLINE A DATELOR
Pentru clienții OTP Bank

Pentru actualizarea datelor personale sau a datelor companiei şi ale reprezentanţilor legali/convenţionali

Click aici

Fundația Dreptul la Educație participă, pentru al treilea an la rând, la Global Money Week: 20 de sesiuni de educație financiară în 5 zile

Fundația Dreptul la Educație va participa, pentru al treilea an consecutiv, la Global Money Week (GMW), o inițiativă dedicată conștientizării importanței educației financiare și antreprenoriale și încurajării responsabilității financiare în rândul copiilor și tinerilor.

 

Astfel, între 25 – 29 martie 2019, Fundația va organiza la OK Center 20 sesiuni de educație financiară pentru elevi din ciclul gimnazial. Până în momentul de față, 15 școli au încheiat parteneriate cu Fundația, iar elevii lor vor participa la cursurile de educație financiară desfășurate în cadrul campaniei.

 

Toți elevii care vor trece pragul OK Center în această perioadă se vor familiariza cu universul finanțelor, aflând prin metode interactive, adaptate vârstei lor, cum să își gestioneze bugetul personal. Totodată, ei vor învăța noţiuni despre produsele financiare existente pe piața bancară și vor înțelege cum pot fi consumatori responsabili.

 

Prin cele 20 de sesiuni de training, precum și prin cursurile de educație financiară organizate constant pentru elevi, Fundația își propune să traducă într-un limbaj adecvat concepte financiare aparent abstracte, folosindu-se de metodologia Edutainment și metode de învățare complementare, precum munca în echipă, planificarea pe termen lung și asumarea riscului.

 

Participarea Fundației Dreptul la Educație la Global Money Week se numără printre inițiativele dedicate promovării educației financiare. Fundația Dreptul la Educație împlinește anul acesta cinci ani de activitate, perioadă în care a susținut și promovat dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul copiilor și tinerilor.

 

Global Money Week este o campanie anuală derulată sub egida Child & Youth Finance International (CYFI), una dintre cele mai importante organizații mondiale care promovează educația și responsabilitatea financiară. GMW își propune să inspire și să învățe tânăra generație despre gestionarea banilor, despre mijloacele de trai și spiritul antreprenorial.

 

32.000.000 de copii și tineri din 169 de țări vor beneficia de cursuri de educație financiară și antreprenoriat în cadrul Global Money Week 2019, prin implicarea a 53.300 de organizații din întreaga lume. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe site-ul campaniei - globalmoneyweek.org.

 

Cu ocazia ediției GMW 2018, Fundația Dreptul la Educație a participat cu un program desfășurat în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), de asemenea la OK Center.

Aproximativ 300 de elevi au avut acces la sesiuni interactive de educație financiară în cadrul ediției trecute. Trainerii noștri au susținut cursuri pentru 160 de elevi de la 9 școli din București (68 elevi de școală generală, respectiv 92 de liceeni) și 120 de copii din Deva (64 de școală generală, alături de 56 de elevi ai Liceului Teoretic "Téglas Gábor").