Suntem mândri că, în cei peste 6 ani care au trecut de la intrarea OTP Bank în România, am pus calitatea pe primul loc şi am venit în întâmpinarea dumneavoastră cu cele mai potrivite produse şi servicii bancare. Ne-am exprimat încrederea în potenţialul pieţei şi ne-am început activitatea ambiţioşi şi responsabili, cu obiectivul de a ne afirma drept o instituţie stabilă şi inovatoare.
Acum, încrederea pe care o aveţi în OTP Bank România şi pe care ne-am câştigat-o în timp, reprezintă pentru noi cea mai importantă reuşită a acestor ani.
Abordarea noastră, în raport cu dumneavoastră, este definită de valori puternice, precum încredere, onestitate, responsabilitate, transparenţă şi o reală flexibilitate, toate implementate pentru a reduce timpul de reacţie dintre cerere şi ofertă şi, totodată, pentru a dezvolta o relaţie de parteneriat cu clienţii noştri. Vom continua să fim la fel de flexibili, direcţi şi transparenţi faţă de toţi clienţii noştri şi sperăm ca OTP Bank să vă inspire şi să vă aducă succesul pe care îl doriţi.
Avem încredere!