Formular pentru suspendare rate Persoane Fizice

Formular pentru suspendare rate Persoane Fizice

OTP Bank își dorește să vină în sprijinul clienților care întâmpină, direct sau indirect, dificultăți financiare din cauza COVID-19 și are în vedere hotărârile guvernamentale emise în acest sens. 

Astfel, dacă dorești să beneficiezi de suspendarea ratelor cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, și întrunești condițiile cumulative menționate în OUG nr.37/2020 și normele de aplicare a acesteia, te rugăm să completezi formularul de mai jos.

În cazul în care nu ești eligibil pentru aplicarea măsurii guvernamentale de suspendare, îți oferim o alternativă de suspendare a plății ratelor, propusă de OTP Bank.

Cerere pentru suspendarea ratelor bancare conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 37/2020

Cererea mea vizează următoarele produse de creditare *:
Măsura se va aplica pentru toate produsele deținute din categoria bifată
¹ Declar pe proprie răspundere că veniturile mele au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19, iar motivul pentru care solicit aplicarea suspendării ratelor de credit se încadrează în prevederile art. 2, alin. 6 din OUG nr. 37/2020. *

¹ Precizări cu privire la declarația pe proprie răspundere că veniturile au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19

Înțeleg că poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor și comisioanelor scadente numai pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a)    au fost acordate până la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv;
b)    data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei de intrare în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv;
c)    nu le-a fost declarată scadența anticipată până la data de 30 martie 2020, inclusiv;
d)    nu au înregistrat rate scadente restante, la data de 16 martie 2020,  inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată în condițiile prevăzute la art.2, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 37/2020.
Înțeleg că Banca va analiza solicitarea mea și îmi va comunica aprobarea/respingerea acesteia în condițiile prevăzute de legislație.

Înțeleg că modificarea contractelor de credit se produce prin efectul legii, fără încheierea de acte adiţionale la acestea, conform prevederilor art.5, alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 37/2020. 

Înțeleg  că efectele modificării contractului de credit potrivit prevederilor Ordonanței de urgență se extind de drept asupra oricăror codebitori, garanți, inclusiv fideiusori, care au garantat obligația mea, în calitate de debitor în contractele de credit încheiate cu OTP Bank Romania S.A., precum și a oricăror alte părți ale contractului de credit astfel modificat și mă oblig să aduc la cunoștința acestora modificările astfel intervenite.

Confirmarea amânării la plată conform art. 5 alin 3. din OUG nr. 37/2020, precum și notificarea clauzelor modificate se transmite la adresa fizică de contact precizată în contractul de credit sau la adresa de e-mail comunicata de dumneavoastra în prezenta solicitare.

Declar pe proprie răspundere cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal referitor la falsul în declarații că toate datele/informațiile menționate în prezentul document sunt reale, exacte și complete.

Noile soluții pentru clienții cu credite și programul sucursalelor în contextul COVID-19

OTP Bank vine în sprijinul tău cu o serie de întrebări și răspunsuri pentru cele mai frecvente teme conexe cu subiectul prevenției pandemiei de COVID-19.

Soluția oferită de OUG 37/2020 pentru suspendarea ratelor

Este suficient să ne transmiți o solicitare astfel:

1. preferabil, prin completarea formularului aflat aici https://www.otpbank.ro/ro/formular-cerere-amanare-rate ;
2. la adresa de email: office@otpbank.ro;

3. letric (pe hârtie) prin completarea și depunerea formularului în orice unitate teritorială sau în Centrala Băncii (adresele de pe website);

4. Telefonic (Telverde: 0800 88 22 88 - apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă din România sau +4021 308 57 10 - apelabil și din străinătate).

Indiferent de modalitatea aleasă, este necesară precizarea următoarelor informații: numele titularului creditului, numărul de telefon, adresa de email, CNP-ul debitorului principal, tipul produsului de creditare, data scadentei lunare (inclusiv) până la care se solicită amânarea (fără a depăși data de 31 decembrie 2020) și declarația pe propria răspundere că veniturile proprii și/sau ale familiei au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19 cu indicarea motivului solicitării amânării.

Este suficient să ne transmiți o solicitare astfel:

1. preferabil, prin completarea formularului aflat aici https://www.otpbank.ro/ro/formular-cerere-amanare-rate-pj;

2. la adresa de email: office@otpbank.ro;

3. letric (pe hârtie) prin completarea și depunerea formularului în orice unitate teritorială sau în Centrala Băncii (adresele de pe website);

4. Telefonic (Telverde: 0800 88 22 88 - apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă din România sau +4021 308 57 10 - apelabil și din străinătate).

Indiferent de modalitatea aleasă, este necesară precizarea următoarelor informații: denumirea entității juridice/categorie asimilată, CUI/CIF-ul, numele reprezentantului legal împreună cu adresa de e-mail și numărul de telefon al acestuia, tipul solicitării (suspendare principal, suspendare dobanda etc), numărul contractului de credit, pentru ce perioadă se solicită suspendarea ratelor și durata de prelungire a maturității creditului, canalul pe care dorește să fie contactat în vederea primirii deciziei și a notificării privind solicitarea de suspendare a ratelor. 

Conform OUG 37/2020, poți opta pentru suspendarea ratelor pentru o perioadă cuprinsă între 1 lună până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. Verifică mai jos care sunt condițiile cumulative de eligibilitate și cum poți să trimiți solicitarea.

Clienții persoane fizice care doresc să beneficieze de suspendarea ratelor în condițiile Ordonanței 37/2020 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
-    veniturile obținute să fi fost afectate, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 (exemplu: intrarea în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concediere, reducere a salariului, plasarea în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvire cu COVID-19);
-    creditul a fost acordat până la data de 30 martie 2020, inclusiv;
-    data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei de 30 martie 2020, inclusiv;
-    nu le-a  fost declarată scadența anticipată până la data de 30 martie 2020, inclusiv; 
-    nu înregistrează rate scadente restante la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a fost efectuată plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată în condițiile prevăzute la art.2, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 37/2020;
-    solicitarea pentru amânare să fie trimisă către bancă până la data de 15 iunie 2020 inclusiv.
 

Clienții persoane juridice care doresc să beneficieze de suspendarea ratelor în condițiile Ordonanței 37/2020 trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
•    creditul a fost acordat până la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv;
•    data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei de intrare în vigoare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv;
•    nu le-a fost declarată scadența anticipată până la data de 30 martie 2020, inclusiv; 
•    nu înregistrează rate sau dobânzi sau comisioane scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a fost efectuată plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată în condițiile prevăzute la art.2, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 37/2020;
•    transmit o solicitare băncii până la data de 15 iunie 2020;
•    nu se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului;
•    doar pentru persoanele juridice: detin certificatul de situații de urgență TIP 1 (ALBASTRU) emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri sau detin certificatul pentru situații de urgență TIP 2 (GALBEN) emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri in baza declaratiilor pe proprie raspundere a debitorilor;
•    în ceea ce îi privește pe clienții persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, care dețin profesii liberale, profesii care se exercită în baza unor legi speciale, producători agricoli individuali: prezintă o declarație pe proprie răspundere din care rezultă că activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, cu urmatoarele urmări: restrangerea pietei de desfacere, restangerea numarului de angajati, diminuarea numarului de furnizori s.a.
 

OTP Bank va analiza solicitarea și îți va răspunde cu aprobarea/respingerea cererii de suspendare a ratelor în termen de maximum 15 zile de la data transmiterii solicitării. Dacă solicitarea a fost aprobată, in cel mult 30 de zile de la data solicitarii, iti vom transmite o notificare cu clauzele modificate, inclusiv noul grafic de rambursare.

Dacă ești persoană fizică, beneficiezi de soluția OTP Bank de amânare fără intrare în restanță si aplicare de penalizări până pe 29.05.2020, indiferent dacă ai transmis sau nu deja o cerere către bancă. Astfel, din momentul în care vei beneficia de soluția suspendării ratelor conform Ordonanței 37/2020, automat nu ți se va mai aplica solutia OTP Bank, fiind mai avantajoase condițiile oferite de Ordonanță. Astfel, îți recomandăm să aplici pentru soluția suspendării ratelor conform ordonanței, dacă îndeplinești toate condițiile necesare menționate mai sus.

În cazul în care ești client persoană juridică și/sau categorie asimilată, te rugăm să contactezi Managerul de relații dedicat în vederea identificării celei mai bune opțiuni pentru afacerea ta.
 

Conform prevederilor ordonanței, dacă solicitarea ta va fi aprobată, măsura amânării ratelor se va aplica începând cu data solicitării. Astfel, ratele scadente și neachitate începând cu data solicitării vor fi suspendate pe perioada solicitată.

Conform prevederilor ordonanței, dacă solicitarea ta va fi aprobată, măsura amânării se va aplica începând cu data solicitării pentru obligațiile de plată sub forma de principal, dobândă și comisioane. Te rugăm însă să ai în vedere că, celelalte obligații de plată, ca de exemplu primele aferente polițelor de asigurare, trebuie achitate în continuare conform prevederilor contractuale.

În cazul în care solicitarea ta a fost aprobată, în maximum 30 de zile de la data solicitării îți vom transmite o notificare a clauzelor modificate, împreună cu noul grafic de rambursare, nefiind nevoie de nicio diligență suplimentară din partea ta. De asemenea, la finalul perioadei de suspendare te poți adresa băncii pentru a intra în posesia unui grafic actualizat.

Dacă dorești să îți achiți ratele în continuare și ai suma necesară în cont, operațiunea se va realiza ca și până acum, fara vreo formalitate necesară din partea ta, potrivit condițiilor contractuale, nefiind nevoie de niciun demers suplimentar în acest sens.

Soluția OTP Bank de amânare a ratelor

Clienții persoane fizice care dețin credite de nevoi personale, cu sau fară ipotecă sau credite ipotecare, inclusiv Prima Casă, acordate înainte de 20.03.2020, au posibilitatea plății ratelor la scadență sau oricând ulterior până la data de 29 mai 2020, fără a fi trecut la restanță și fără penalități de întârziere. Plata tuturor ratelor acumulate și neachitate integral în perioada 24.03-29.05.2020 se va face începând cu prima scadență ulterioară datei de 29.05.2020. Astfel, daca te afli în imposibilitatea de a achita ratele la acel moment, îți recomandăm să aplici până cel târziu la data de 15 iunie 2020 pentru o amânare la plată conform Ordonanței 37/2020 și să te asiguri că îndeplinești condițiile de eligibilitate necesare, detaliate mai sus.

În cazul persoanelor juridice/ categorii asimilate, soluțiile sunt personalizate, în funcție de nevoile fiecărui client.

Cererea de amânarea a ratelor se trimite pe email la office@otpbank.ro sau la numărul de telefon 0800 88 22 88 ( și 4021 308 57 10), iar noi vom analiza care este soluția de amânare pe care ți-o putem oferi. Vei primi un răspuns la solicitarea ta în termen de 15 zile.
 

Alte întrebări

Îți recomandăm să folosești cu încredere mijloacele digitale pentru realizarea de operațiuni (să verifici soldul contului, să faci tranzacții și transferuri, să plătești rate sau facturi etc.). Dacă alegi totuși să vii în sucursale, ține cont de următoarele:

•    Se permite accesul concomitent în sucursală al unui număr de maximum 3 clienți;
•    Păstrează distanța față de următorul client;
•    Nu aglomera unitatea și intră doar dacă există un consultant liber;
•    Folosește dispenserele cu dezinfectat instalate în unitate.
 

Pentru o parte dintre sucursalele și agențiile OTP Bank programul a fost modificat. Te rugăm să consulți harta sucursalelor și ATM-urilor din apropierea ta, să folosești aplicația mobilă SmartBank, secțiunea ‘Unități și bancomate’ sau poti descărca lista unităților și programul de lucru.

Programul serviciului de relații cu clienții funcționează normal în această perioadă, de luni până vineri, orele 08:30 – 21:00, și poate fi apelat la următoarele numere de telefon:
-    Telverde: 0800 88 22 88 (apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă din România)
-    + 4021 308 57 10 (apelabil și din străinătate)
Pentru blocarea cardului bancar, serviciul este disponibil 24/7, la numărul de telefon +4021 308 57 11 (apelabil și din străinătate).
De asemenea, ne poți contacta la adresa de e-mail office@otpbank.ro.

În cazul în care ești client persoană juridică, poți contacta Managerul de cont dedicat, pregătit să te ajute.
 

În OTPdirekt, serviciul de internet banking al OTP Bank România, poți efectua următoarele operațiuni:

-    Transferuri în lei și valută cu comisioane mai mici față de transferurile efectuate la ghișeu;
-    Ordonare schimb valutar; 
-    Magnetul de Bani –  funcționalitatea care îți permite să transferi bani, instantaneu și fără comisioane, de la oricare altă bancă din România în contul OTP Bank, utilizând un card de debit. Magnetul de Bani poate fi folosit numai de clienții persoane fizice;
-    Modificare limite/blocare/vizualizare tranzacții în decontare aferente; 
-    Activare/modificare Alerte SMS/Notificări PUSH;
-    Constituire depozite la termen cu bonus de dobândă;
-    Subscriere și răscumpărări unități de fonduri românești (OTP Asset Management);
-    Obținere/vizualizare informații despre situația creditelor și cardurilor, inclusiv generare scadențar;
-    Plăți programate;
-    Plăți utilități;
-    Extrase de cont;
-    Generare dovezi de plată;
-    Chat – poți intra în contact cu agenții băncii din Contact Center.
 

Poți achita rata aferentă cardului de credit fără să vii la bancă prin următoarele metode:
-    Prin intermediul  “Magnetului de Bani” din OTPdirekt sau SmartBank, care îți permite să transferi bani, instantaneu și fără comisioane, de la oricare altă bancă din România în contul OTP Bank, utilizând un card de debit;
-    Prin transfer interbancar de la orice altă bancă printr-un serviciu online.
 

Este suficient să alimentezi contul curent deschis la bancă, în aceeași monedă în care a fost acordat creditul. Acest cont se poate alimenta, fără să vii la bancă, prin următoarele metode:
-    Prin intermediul  “Magnetului de Bani” din OTPdirekt sau Smart Bank, care îți permite să transferi bani, instantaneu și fără comisioane, de la oricare altă bancă din România în contul OTP Bank, utilizând un card de debit (dacă ești client persoană fizică);
-    Prin transfer interbancar de la orice altă bancă printr-un serviciu online;
-    În situația în care ai disponibil într-un alt cont sau într-o altă valută, banca este mandatată să efectueze automat fie transfer fie schimb valutar, începând cu data scadenței; în cazul schimburilor valutare se va folosi cursul de schimb valutar practicat de Bancă la data efectuării.
 

Poți transmite pe adresa de e-mail politeotp@otpbank.ro polița de asigurare facultativă, precum și polița de asigurare obligatorie  (PAD), aduse în garanția creditului tău, împreună cu dovada achitării acestora.

După semnarea contractului de OTPdirekt, accesul se efectuează astfel:
-    Aplicația de mobil SmartBank poate fi accesată direct din aplicația disponibilă pentru Android/iOS sau prin accesarea website-ului www.otpbank.ro; 
-    Serviciul Internet Banking poate fi accesat pe internet la pagina dedicată www.otpdirekt.ro sau accesând website-ul băncii www.otpbank.ro.
Mai multe informații găsesti pe website-ul băncii la adresele:
Pentru persoane fizice:
-    www.otpbank.ro/ro/persoane-fizice/otpdirekt 
-    www.otpbank.ro/ro/persoane-fizice/otpdirekt/smartbank 
      Pentru persoane juridice
-    https://www.otpbank.ro/ro/corporatii/conturi-operatiuni/internet-banking
-    https://www.otpbank.ro/ro/imm/conturi-operatiuni/internet-banking
 

Pentru a te ajuta cu utilizarea serviciului OTPdirekt, am pregătit o serie de tutoriale video pe care le găsești pe website-ul băncii, la adresa www.otpbank.ro/ro/persoane-fizice/otpdirekt/tutoriale.
De asemenea, pentru orice ajutor sau informații, contactează-ne telefonic la numărul 0800 88 22 88 (apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă din România) sau la numărul +4021 308 57 10 (apelabil și din străinătate), în timpul zilelelor lucrătoare, în intervalul 08:30 – 21:00. 
 

Dacă deții un card Mastercard emis de banca noastră și un terminal mobil Apple: iPhone, iPad sau Apple Watch, poți utiliza serviciul Apple Pay prin intermediul aplicației “Wallet” pentru efectuarea de plăți mobile la comercianți și plăți E-Commerce (pe Internet). 

Dacă deții un card Mastercard emis de banca noastră și un terminal mobil cu sistem de operare Android, poți utiliza serviciul OTPay pentru efectuarea de plăți mobile la comercianți. Aplicația poate fi descărcată din Play Store.

Detalii complete privind serviciul Apple Pay puteți găsi aici si pentru serviciul OTPay, aici.  

Fondurile de obligațiuni reprezintă în continuare o soluție viabilă pentru cei care doresc să economisească eficient. Într-o coordonare fără precedent, măsurile de relaxare monetară sunt preluate de Băncile Centrale din toată lumea și ne așteptăm ca, în curând, asemenea măsuri să vină și din partea BNR, urmând să își facă efectul în perioada următoare. Astfel, OTP Obligațiuni, OTP Euro Bond sau OTP Dollar Bond oferă în continuare randamente superioare produselor clasice de economisire pe termen mediu și lung.

Ai întrebări despre amânarea ratelor? Te ajută Octavian!