OTP Bank România anunţă măsuri pentru clienții cu credite în derulare persoane fizice, IMM-uri și Corporații, în contextul răspândirii virusului COVID-19.
Date fiind condițiile specifice fiecărui segment de clienți, am adoptat o serie de măsuri personalizate, astfel:
Pentru clienții persoane fizice:
• Pentru toți clienții persoane fizice care dețin credite de nevoi personale, cu sau fară ipotecă, sau credite ipotecare, inclusiv Prima Casă, acordate anterior datei de 20.03.2020, OTP Bank România oferă posibilitatea plății ratelor la scadență sau oricând ulterior până la data de 29 mai 2020, fără trecerea la restanță și aplicarea de penalități de întârziere. Astfel, încurajând distanțarea socială și evitarea deplasărilor care nu sunt strict necesare, OTP Bank oferă această soluție clienților care nu pot asigura la data scadențelor lunare sumele necesare pentru rambursarea ratelor în perioada 24.03 – 29.05.2020.
• Clienții care nu pot asigura în contul curent sumele necesare achitării celor 2 sau 3 rate scadente în aceasta perioadă, folosind operațiuni de la distanță, ca de exemplu: încasarea salariului în contul OTP Bank, depunerea ratelor la ATM-urile OTP de tip cash-in, transfer bancar dintr-un cont deschis la o alta bancă, opțiunea „Magnetul de bani” disponibilă prin serviciul OTPdirekt, etc., nu vor acumula penalități și nu vor înregistra zile de întârziere pentru respectivele sume.
• Clienții aflați în imposibilitatea achitării integrale a ratelor acumulate în această perioadă sunt rugați să se adreseze din timp băncii pentru a găsi împreună cea mai bună soluție individuală fără niciun fel de costuri suplimentare. În caz contrar, punerea în întarziere se va face începând cu prima scadență lunară ulterioară datei de 29.05.2020 pentru toate sumele acumulate și neachitate până în acel moment.
• În funcție de evoluția situației generale, termenul menționat mai sus (29.05.2020) ar putea fi extins.
Pentru clienții persoane juridice, IMM-uri și Corporații:
• Există soluții pregătite pentru situațiile speciale în care, din motive obiective, nu se pot prelungi facilitățile revolving conform prevederilor contractuale, unul dintre motive fiind imposibilitatea deplasării reprezentanților clienților la bancă, în vederea semnării documentației contractuale.
• Suntem conștienți că anumite segmente de activitate sunt puternic afectate și în consecință suntem pregătiți cu acele soluții care să permită partenerilor noștri să depășească această perioadă. În cazul persoanelor juridice, soluția optimă este de a aplica măsuri personalizate, astfel că ne dorim să analizăm punctual nevoia fiecărui client.
“Băncile, mai mult ca oricând, trebuie să acționeze cu responsabilitate față de economia locală și cu înțelegere față de clienții lor. În acest context sensibil pentru noi toți, vrem să fim alături de clienții noștri și să colaborăm cu ei pentru a depăși, împreună, mai ușor, o perioadă de grea încercare. Vom fi deschiși și alături de ei, având în minte importanța continuității afacerilor în România.”, a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.
OTP Bank România rămâne alături de toți clienții săi și este determinată să asigure continuitatea activităților bancare, prin toate canalele disponibile. În actualul context, recomandăm clienților noștri să folosească preponderent serviciile bancare la distanță, respectiv cele telefonice, online (Internet Banking și Mobile Banking) și pe e-mail, care le vor permite acestora accesul cu angajații băncii.
În această perioadă, responsabilitatea OTP Bank este de a proteja clienții și angajatii băncii. În acest sens, salariații noștri vor avea un program de muncă flexibil sau vor lucra de la distanță, tocmai pentru ca activitatea să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Pentru a contacta OTP Bank în acest scop, vă rugăm să folosiți:
• Adresa de email office@otpbank.ro.
• Numărul de telefon TELVERDE 0800 88 22 88, gratuit din orice rețea fixă sau mobilă din România, sau numărul +4021 308 57 10, dacă vă aflați în altă țară, de luni până vineri, între orele 8:30 - 21:00.
Despre OTP Bank România
OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.
OTP Group aniversează anul acesta 70 de ani de activitate, în timp ce subsidiara din România marchează 15 ani de prezență de piața locală. Până astăzi, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 36 de mii de angajați deservește zilnic peste 18,5 milioane de clienți din 12 țări.