Activitatea de Private Banking în cadrul OTP Bank are o tradiţie de peste 15 ani, serviciul fiind lansat în Ungaria în anul 1995. De-a lungul timpului, acest segment de activitate a fost îmbunătăţit în mod constant, iar succesul acestui demers este demonstrat prin creşterea continuă şi susţinută atât a numărului de clienţi, cât şi a activelor aflate în administrare. Euromoney, una dintre cele mai prestigioase publicaţii financiare din lume, a desemnat serviciul OTP Private Banking ca fiind "Cel mai bun serviciu de Private Banking în Ungaria" şi "Cel mai bun serviciu de Private Banking în Ucraina" în 2011.

Conform clasamentului realizat de revista The Banker Magazine - publicaţia prestigioasă din domeniul financiar, membră a grupului Financial Times - OTP Group a fost ales, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun furnizor de servicii Private Banking din regiunea Central Europeană şi de Est.

Pe lângă dezvoltarea calitativă, încrederea clienţilor noştri a crescut continuu, lucru demonstrat şi de faptul că la sfârşitul lunii martie 2011, OTP Private Banking administra active de peste 3 miliarde de euro pentru cei 25,000 de clienţi din regiune.

Serviciul de Private Banking a OTP Bank România a fost lansat oficial în februarie 2008, ca un serviciu personalizat oferit clienţilor cu disponibilităţi financiare mari.

Un aspect important pentru clienţii incluşi în categoria Private Banking, îl reprezintă relaţia personalizată dintre aceştia şi consilierul lor dedicat. Aceşti clienţi fac parte dintr-un grup care beneficiază de produse şi servicii oferite în conformitate cu profilul, obiectivele, nevoile şi toleranţa lor la risc. Toate aceste avantaje oferă clienţilor de Private Banking o poziţie specială în rândul clienţilor OTP Bank.

Serviciile de Private Banking ale OTP Bank România au fost oferite iniţial de către o singură unitate, special deschisă pentru a servi această categorie de clienţi. Anul 2010 a adus o schimbare în strategia noastră prin extinderea serviciilor de Private Banking la nivelul tuturor unităţilor teritoriale. Scopul aceastei schimbări a fost dorinţa de a oferi pachetul Private Banking tuturor clienţilor de elită, indiferent de reşedinta lor, astfel încât aceştia să beneficieze de toate avantajele special create pentru această categorie de clienţi.