Mesaj din partea conducerii OTP Bank România

“Se împlinesc 10 ani de când OTP Bank România a intrat pe piața din România. 10 ani cu bucurii și provocări, dar, mai ales, cu eforturi de creștere care au fost vizibile în rezultate și cu sentimentul că suntem pe drumul cel bun.

În tot acest timp, am dezvoltat noi produse şi servicii care să răspundă în mod eficient nevoilor clienților noștri. Am continuat să lansăm pachete avantajoase pentru clienții persoane fizice și să venim, în același timp, cu soluții concrete pentru clienții companii. Totodată, ne concentram atentia asupra unuia dintre cele mai promițătoare sectoare ale economiei romȃneşti – agricultura, prin produse și promoții care să ajute producătorii agricoli individuali și micii fermieri.

De-a lungul celor 10 ani de când suntem prezenți pe piața din România, am marcat constant creșteri organice. Conform unui test de stres realizat la nivelul Europei, OTP Group a fost declarat al treilea cel mai stabil grup din regiune. Astfel, dintre băncile prezente în Romȃnia, OTP Bank a obținut cel mai mare calificativ. Ȋn plus, suntem cea mai solidă bancă străină din România, în privința capitalizării, conform unui studiului Autorității Bancare Europene.

Ne-am asumat poziția de membru responsabil al comunităților în care activăm şi am continuat campania de responsabilitate ‘’Dreptul de a Citi’’, premiată la nivel internaţional, pentru rezultate impresionante.

Misiunea noastră continuă și în 2014, când ne propunem să consolidăm tot ce am construit până acum. Eforturile echipei noastre se vor îndrepta către soluții simple și eficiente, adaptate și integrate în proiecte strategice care vor deservi clienții de retail și companiile.

Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare.”

László Diósi

Director General,
OTP Bank România

 

OTP Asset Management: performerul anului 2012

În 2012, OTP Asset Management Romȃnia a înregistrat cele mai bune rezultate prin fondurile de investiții administrate, ocupȃnd poziția de lider la trei categorii. Astfel, fondurile deschise cu o politică de investiții orientată către instrumente cu venit fix (obligațiuni și piața monetară) OTP Obligațiuni, OTP ComodisRO și OTP Euro Bond s-au situat în topul clasamentului categoriilor corespondente.

Cu un procent de 6.98%, fondul deschis de investiții OTP ComodisRO a oferit cel mai mare randament al anului 2012, pe parcursul anului situându-se constant pe primele trei locuri ale clasamentului

OTP Obligațiuni este performerul anului la categoria sa, fondul de obligațiuni în lei înregistrând un randament de 7.60%. Pe durata anului 2012, fondul s-a situat constant în primele două poziții ale clasamentului, dupa ce în 2011 acesta a fost declarat performerul pieţei, cu un randament de 14.4%.

Fondul de obligațiuni în Euro, OTP Euro Bond, a fost liderul categoriei sale, cu o performanță de 5.86%. Poziția de top din 2011 a fost consolidată, fondul adjudecȃndu-şi în 2012 primul loc în clasamentul fondurilor de obligaţiuni în euro.

Ȋn cadrul ediţiei a VIII-a a Galei Anuale a Premiilor Pieţei de Capital, OTP Asset Management România a primit o serie de premii care reprezintă o recunoaştere publică a contribuţiei active pe care compania şi-o aduce la dezvoltarea pieţei de capital din România.

OTP Asset Management România a primit cea mai înaltă distincţie din cadrul Galei, „Premiul de excelenţă pentru contribuţia la dezvoltarea pieţei de capital”, precum şi alte două premii de popularitate, exprimate prin vot electronic de către publicul larg. În urma rezultatelor, votul publicului s-a dovedit a fi în deplină concordanţă cu alegerea profesioniştilor din domeniu, astfel că OTP Asset Management a fost desemnată câştigătoarea aceluiaşi premiu de excelenţă, ca o dovadă incontestabilă a impactului pozitiv pe care activitatea companiei îl are în rândul investitorilor.

Cel de-al treilea premiu, pentru cea mai apreciată promovare la cota BVB, a fost tot unul de popularitate şi a fost adjudecat Fondului închis de investiţii cu capital garantat, OTP WiseRO, fond listat în 2009 la Bursa de Valori Bucureşti.

 

OTP Bank Romania în 2012

Anul 2012 a reprezentat o perioadă în care ne-am reafirmat poziția pe piață, transformând provocările în oportunități de dezvoltare și consolidare a relației cu clienții.

Am continuat cu succes Programul de Protecție al Clienților, dar și programul OTP Mentor, un proiect strategic prin care ne-am propus să ne asumam rolul de consultanți financiari ce oferă soluții integrate clienților noștri. www.dresoruldelei.ro este platforma online a programului, ce oferă clienților instrumentele necesare pentru o analiză mai bună a resurselor financiare.

OTPdirekt a cunoscut, de-a lungul timpului, o serie de îmbunătăţiri, menite să asigure cele mai bune servicii cliențiilor noștri. În 2012, OTP Bank România a continuat dezvoltarea gamei de servicii disponibile prin intermediul OTPdirekt, lansând programul Automatic Saving Tool, program de economisire automată. De asemenea, începând cu luna mai a anului 2012, clienţii persoane fizice au la dispoziţie alerta Scadenţă Depozite din cadrul serviciului OTPdirekt - Alerte SMS, prin care sunt informaţi cu privire la situaţia depozitelor constituite.
Din iulie 2012, ca urmare a parteneriatului semnat cu Romtelecom, prin serviciile OTPdirekt și Debit Direct, clienții pot achita facturile automat, la data scadenţei, din contul curent.

Procesul de modernizare și îmbunătățire a produselor şi serviciilor OTP Bank România a continuat prin lansarea de noi beneficii și promoții pentru creditele de nevoi personale, alături de produse și servicii noi pentru clienţii persoane fizice și juridice.

OTP Bank susţine activitatea partenerilor săi clienţi persoane juridice, atât în magazinele tradiționale, prin intermediul terminalelor POS de ultimă generaţie, cât şi în magazinele virtuale, prin serviciul e-commerce. În luna mai a anului trecut au fost lansate operațiunile de e-commerce în cadrul serviciului de „acceptarea la plată a cardurilor” pentru persoane juridice.

Câteva luni mai târziu, am lansat un produs nou pentru pensionari, un pachet ce conţine un card aferent unui cont curent, bonusuri și o serie de alte avantaje. Prin noul pachet, pensionarii câștigă timp și primesc banii direct în cont.

Susținerea sectorului agricol a fost, de asemenea, un punct cheie al strategiei de business a OTP Bank România în 2012. Astfel, OTP Bank a semnat convențiile cu APIA și Fondurile de Garantare pentru finanțarea capitalului de lucru necesar desfășurării activităților curente de către beneficiarii Schemei de Plata Unică pe Suprafață (SAPS).

Totodată, începând cu 1 noiembrie, OTP Bank România oferă un nou produs de economisire adresat Persoanelor Fizice Autorizate și Entitățiilor fără Personalitate Juridică, Contul de Economii.

În decembrie 2012, OTP Bank România a lansat noi pachete de produse și servicii adresate Persoanelor Fizice Autorizate și Entităților fără Personalitate Juridică. Pachetele “Practic” și „Dinamic” oferă Persoanelor Fizice Autorizate și Entităților fără Personalitate Juridică facilități pentru conturi curente, carduri de debit și serviciul OTPdirekt.

În 2012, OTP Bank România și-a majorat de două ori capitalul social, decizie ce confirmă încrederea pe care acționarii o au în stabilitatea instituţiei şi strategia noastră de dezvoltare. Astfel, la finalul anului trecut, capitalul reglementat al OTP Bank România a fost majorat la 732,908,880 RON.

Implicarea socială a OTP Bank România a continuat și în 2012, cunoscând rezultate impresionante și recunoastere internațională. Astfel, campania “Dreptul de a Citi”, primul program național de responsabilitate socială al bancii, a reușit să ajungă, de la începutul campaniei, în 162 școli defavorizate din mediul rural, dotându-le complet cu biblioteci și cărți. Mai mult de 31.000 de copii au primit înapoi dreptul lor la informatie, având acces la peste 96.000 de volume.

“Dreptul de a Citi” a fost premiata cu medalia de aur în cadrul prestigioasei competiții internaționale SABRE Awards și a fost nominalizată în cadrul PR News CSR Awards, una dintre cele mai prestigioase competitii ce premiază campanii de responsabilitate sociala din SUA.

 

OTP Group în 2010

OTP Group a înregistrat în 2010 un profit net ajustat de 162 miliarde HUF, în creştere cu 7% faţă de 2009. Incluzând efectul net de HUF 29,5 miliarde al impozitului bancar special, precum şi deprecierea netă a fondului de comerţ de HUF 15 miliarde, rezultatul contabil net este de 118 miliarde HUF.

În 2010, profitul operaţional s-a ridicat la 467 miliarde HUF (+7% de la un an la altul), iar volumul său ajustat la elementele excepţionale a reprezentat 436 miliarde HUF, fiind neschimbat faţă de nivelul din 2009.