Colectare de numerar şi instrumente
Clienţii persoane juridice pot beneficia de servicii de colectare de numerar din diverse locaţii ale acestora, în condiţii de securitate şi confidenţialitate maximă prin semnarea unui contract de colectare încheiat cu OTP Bank România S.A. Serviciul se adresează clienţilor cu volume şi frecvenţe mari de colectări de numerar sau instrumente.
Încasări în lei şi valută, în numerar şi prin virament
OTP Bank România primeşte de la clienţii săi persoane fizice şi juridice instrumente de debit (cecuri, bilete la ordin, cambii) şi le remite spre încasare.
Concentrarea lichidităţilor
Serviciul “Concentrarea Lichidităţilor” se adresează clienţilor corporaţii, care realizează încasari în mai multe conturi curente, deschise la diverse unităţi teritoriale ale OTP Bank România, şi care doresc centralizarea automată a încasărilor într-un singur cont curent principal, pentru o imbunătăţire a managementului lichidităţilor.
Conturile curente utilizate in cadrul serviciului pot fi deschise fie în RON, fie în alte valute (EUR, USD etc), iar transferurile între conturile curente se pot realiza cu o frecvenţă şi pentru valori ale soldurilor creditoare prestabilite printr-un contract semnat în prealabil cu banca.
Direct Debit Intrabancar
Prin intermediul acestui serviciu puteţi colecta, în mod automat, creanţele de la clienţii companiei Dumneavoastră.
Pentru activarea acestui serviciu sunt necesare doar:
- deschiderea unui cont curent la OTP Bank România S.A.
- semnarea unei convenţii dedicate în baza căreia veţi autoriza Banca să transfere, automat, la solicitarea Dvs., din contul clientului plătitor în contul companiei Dvs., sumele necesar a fi încasate.
Avantaje pentru compania Dumneavoastră
- modalitate uşoară de colectare creanţe
- completarea unui singur document, o singură dată, pentru activarea serviciului
- control uşor şi eficient asupra sumelor de încasat, întrucât Dvs. decideşi data plăţii
- economie de timp şi costuri - Banca vă trimite fişiere electronice care vor putea fi importate în sistemul Dvs. financiar-contabil pentru o reconciliere automată a facturilor emise cu sumele încasate prin această modalitate de plată
Avantaje pentru clienţii companiei Dumneavoastra
- modalitate uşoară de plată debite;
- completarea unui singur document, o singură dată, pentru activarea serviciului
- nu mai există grija instructării plăţilor
- economie de timp, întrucât nu vor mai fi necesare deplasările la sediile companiei Dvs. sau la unităţile băncii pentru efectuarea plăţilor
- siguranţă în efectuarea plăţilor
- comision zero
Administrarea Încasărilor
Dacă sunteţi o companie cu o largă prezenţă teritorială (societate de utilităţi, companie de telecomunicaţii, societate de asigurare, societate de leasing etc) şi realizaţi un număr mare de încasări de la clienţii companiei Dumneavoastră, prin intermediul acestui serviciu puteţi beneficia de:
- un cont colector central deschis într-o unitate bancară a OTP Bank România S.A. la alegerea dumneavoastră, cont colector ce va fi creditat on-line cu sumele reprezentând încasări (realizate în baza plăţilor efectuate prin Internet Banking şi Direct Debit Intrabancar). La sfârşitul zilei curente, sumele încasate în contul colector vor fi automat transferate în contul dumneavoastră curent;
- un fişier electronic ce va conţine detalii cu privire la fiecare încasare efectuată în contul colector în ziua curentă (fişier de reconciliere) şi care va fi structurat astfel încât să permită importul direct în sistemul dumneavoastră contabil şi reconcilierea automată.
Pentru a beneficia de aceste soluţii de încasare integrată sunt necesare doar:
- deschiderea unui cont curent la OTP Bank România S.A. OTP Bank România S.A. va deschide pe numele şi pentru dumneavoastră contul colector.
- semnarea unui contract dedicat.
Avantaje pentru compania Dumneavoastră:
- Concentrarea încasărilor într-un singur cont colector şi transferul automat al sumelor în contul curent simplifică procesul de administrare şi urmărire a conturilor, precum şi de gestionare a fondurilor disponibile în acestea;
- Reconcilierea automată a încasărilor cu facturile emise determină mai puţine erori, precum şi reducerea semnificativă a costurilor de operare.